MINIA ȘTEFANIA-MĂDĂLINA

3 în 1

Încep DIRECT !

Prefer cariera mai mult decât iubirea. De ce? FĂRĂ SUPĂRARE! Bărbații rămân niște ființe greu de înțeles, ființe ipocrite, misogine. Mai pe românește: De ce dracului să plâng, în loc să mai lucrez la reputația numelui meu? Asta a sunat materialist. Și, totuși, de ce dracului să iubesc? Îl iubesc pe el, nu e al meu. EU NU VOI ÎNVĂȚA SĂ IUBESC. Vreau ceva la prima vedere. AM. Vreau ceva să fie intens. AM. Vreau să fie împărtaășită. NU AM.

Ehe, vreau multe, și da, dacă întrebați, SUNT MÂNDRĂ de numele meu.

„Coroană”, „ghirlandă”, nume care reprezintă laurii aduși învingătorilor. ÎNVINGĂTOARE: de când m-am născut până azi, și de azi înainte și mai mult.

Să mai zic ceva despre mine, că tot nu am o prezentare: sunt arogantă, foarte încăpățânată, uneori naivă, dar foarte veselă, zâmbăreață și la fel de sinceră și loială.

Am defecte ca orice om, dar de atât de multe ori sunt mândră de ele: NU ÎMI CALC PE ORGOLIU și NICIODATĂ nu voi fi în umbra nimănui. Știu să ies și din „căcat”, tot strălucind ca diamantul.

Despre MĂDĂLINA, nu știu ce să zic. Are amintirile copilăriei. Mădălina e copilul care mă ghidează. ȘTEFANIA e scriitoarea, fata care știe ce vrea de la viață, mereu îndrăgostită, dar și femeia puternică. Iar MINIA e numele ce-l duc mai departe, independentă și mândră de el. Pentru tata și pentru unchiul meu MINEA DAN.

Stați așa, suntem rude. Minea și Minia suntem, doar o mică greșeală a fost strecurată în certificatul de naștere al tatălui meu. De asta eu sunt MINIA și nu MINEA. Ah, asta mă face unică și responsabilă să nu fac numele de râs. Să păstrez tradiția familiei, în ciuda faptului că-s singurul războinic de sex feminin.

Ar trebui să mă descriu și fizic. De ce? Fiindcă în lumea noastră imaginea contează. Înaltă: destul. Picioare lungi cum adoră bărbații. Checked. Hai că am fost provocator de amuzantă cu asta. Vreți și lungimea?  OK. 1,10 m, doar picioarele. :))

Domn profesor de desen îmi spunea că nu îmi încap „stixurile” în bancă, de altfel că am compasul mare și că i-ar plăcea să mă vadă conducând un „Matiz”, cu siguranță de pe bancheta din spate.  M-a desenat până și pe tabla și zice că scârțâi când râd.

Am în total cam 1,73m. Doamne să mai cresc! (Sunt cam nesătulă, se pare.) Mereu îmi iau tocurile în așa fel încât să nu depășesc niciodată înălțimea de 1,80m. Asta se va schimba în viitor, presimt. Am părul lung, de culoarea ciocolatei, dar de multe ori cu reflexii aurii sau roșcate. Eram blondă când eram micuță și aveam și ochii albaștri, dar s-au închis toate la culoare :)) Ochii nu îi am verzi ca tata, părul meu nu mai e blond, nu am nici 1,50 m înălțime ca mama, nici cât tata, dar nici media dintre ei. Semăn cu străbunicul. Cea mai slabă din familie și cea mai înaltă. UN STÂLP.

Nu am timp de prea multe chestii, deși aș face canto, teatru, aș face și desen,(poate așa duc tradiția familiei mai departe), aș continua și cu modelingul, și, totuși, nu fac asta. Doar scriu și citesc. Și iau interviuri banale și mai scriu mici articole pentru tot felul de proiecte..și..mai fac și poze.

Sunt multe de zis, e o viață întreagă de om. Un om deloc leneș, care are cu ce se mândri și de asta am de mulțumit oamenilor ce mi-au fost alături și totodată „Salvați Copiii”, pentru că acolo m-am format ca om, înainte de a fi copil, acolo am învățat să fiu sinceră și să pun piciorul în prag. Acolo am învățat să iubesc și să trăiesc clipa.

Orice descriere ar suna oricum prostesc. Se poate ajunge dintr-o extremă în alta foarte ușor. De la cuvinte prostești, la aroganță, la modestie și mulțumiri. De la ceva ce ne descrie pe moment și ceva ce peste 3 luni nu mai are relevanță. Asta sunt, asta suntem toți.

ȘTEFANIA MINIA

Stefania!

ȘTEFANIA!

„LA MULȚI ANI!”

Serios acum, cine ți-a șoptit, nu de alta, dar nu ți-ai fi amintit că mă numesc ȘTEFANIA.

Era cumva o felie de pâine sau o vrăbiuță? FELIE DE PÂINE. Ciudat!

Îmi amintesc de ce: fiindcă de obicei vorbești cu legumele, castraveții în special.

Știu că toți îmi doriți multe, dar nu vreau milioane de minciuni, vreau doar urări sincere, oferite cu dragoste și cu zâmbetul pe buze când spun: cui? ȘTEFANIEI MINIA.

„Împlinire, sănătate, fericire, liniște și mai ales IUBIRE.”

MULȚUMESC!

PRIN TINE

Prin tine visez, trăiesc

Şi am fost eu cea care s-a întors la tine. De dragul a ceea ce a fost şi mândră de cât şi cum te-am iubit. Voiam doar să mă pierd în amintiri şi să ofer un zâmbet cerului care mă privea. Zâmbeam când îmi zâmbeai.

Lasă tot astăzi, voi lăsa şi eu. Hai să fim doar noi doi, pierduţi în decor, fără să ne pese de restul lumii şi de ceea ce vorbesc ei. Consideră-i roboţi, lasă-i să treacă repede şi mecanizat pe lângă noi, şi hai să colorăm lumea. Ai planta mulţi trandafiri, ca să-mi oferi unul zilnic, iar eu aş planta cireşi, pentru a te îndulci cu fructele mici.

Am merge la mare şi am înnota până unde soarele se scufundă în apă. Vreau să-l ating. Ne-am întoarce obosiţi şi nisipul cald ar primi corpurile noastre, iar apoi, îmbrăţişaţi, am privi stele.

Am sta în poeniţă şi mi-ai pune floricele în păr, iar când eu aş rupe câte o petală, m-ai săruta la fiecare „mă iubeşte, nu mă iubeşte”.

M-ai strânge tare în braţe, dar nu m-ar durea. Tu vrei să mă simţi a ta, a ta precum am fi doar un trup.

Nu vreau să mai visez, vreau doar să fi tu cel care mă trezeşte şi transformă visul în realitate.

Ia-mă azi de mână şi hai să evadăm din rutină. Să fugim să privim curcubeul. Uite iubitule, verde, galben, mov, albastru, roşu. Vreau să stau pe un nor şi să ating culorile. Acel nor, pe acel nor vreau să stau. Vezi, e o inimă. Ce copilă sunt!

Cerul e albastru acum şi soarele zâmbeşte. Mă iei în braţe, mă înalţi în văzduh, mă învârţi. Suntem doi copii, iar Universul ne e tată. Priviriile sunt aţintite către noi, dar nu uita, Universul ne e tată. La o simplă bătaie din palme, totul dispare. Rămânem doar noi şi natura.

Îmi demonstrezi iar că mă iubeşti. Uite, am luat rochiţa verde care îţi place. Mă uimeşti ca întotdeauna. Ce fină e eşarfa pe care o legi la ochii mei ciocolatii. Intrăm în maşină şi încă nu am idee unde mă duci. După ce coborâm, mă descalţi delicat. Picioruşele mele simt ceva prea mic şi fraged. Iei eşarfa şi descopăr că în faţa ochilor mei se află un covor roşu, format din petale de trandafiri. Îmi iei mâna în mâna ta şi ne aşezăm amândoi pe malul lacului. Fără să îmi dau seama, adorm pentru puţin timp în călduroasele tale braţe. Tu mă trezeşti apoi cu un sărut atât de dulce încât nu mi-aş mai dezlipi buzele de ale tale. Mai vreau. Sărută-mă! Sunt dependentă. Săruturile tale mai dulci decât ciocolata, chiar şi decât mierea.

Se lasă seara, şi nu uita iubitule, sunt în rochiţă. Curând îmi vor îngheţa picioarele. Mă strângi puternic în braţe şi mă încălzeşti puţin. Ne întindem pe pătură, iar eu îmi strecor picioarele între ale tale, la fel cum făceam în nopţiile reci ale copilăriei mele, când mama proceda în acelaşi mod pentru a-şi încălzi puiul.

Acum sunt puiul tău şi ai datoria de a mă încălzi, de a-mi oferi confortul şi dragostea ta. Am mare nevoie de ochii aceia oceanici, de zâmbetul mărginit de gropiţe şi să ştiu intensitatea iubirii tale.

Şi încă îmi e frig, aşa că mâinile tale catifelate, dar totodată puternice, masculine, îmi acoperă picioarele în totalitate, iar eu mă cuibăresc în braţele tale, tot mai aproape de inima care bate împreună cu a mea. Şi miroase a tei, sunt înconjurată de petale de trandafiri, iar eu adorm, şi la puţin timp eşti prins în abisul somnului, la rândul tău.

Am putut simţi căldura braţelor tale doar pentru zece minute, fiindcă mai apoi ne-a trezit ploaia. Una puternică, dar caldă, de vară. Mă iei în braţe, râdem şi nu mai are rost să fugim. Suntem fericiţi. Mă săruţi şi chicotim. Şi acum, îmbătată de fericire, ar trebui să mă duci acasă la colega mea, unde se presupunea că îmi petrec noaptea. Şi totuşi, nu vreau să plec şi nici nu realizez cum voi intra în casa ei.

„— Iubito, eşti puiul meu, datoria mea, Tu dormi la mine.”

La tine, scumpa ta mămică ne-a pregătit pături. Facem câte un duş fierbinte, apoi suntem invitaţi la o supă caldă.

Încălziţi acum până în vârful urechilor pleacă fiecare în patul lui. Cum aşa? În paturi diferite? Mama ta mi-a pregătit camera de oaspeţi. După ce toată lumea adoarme, mă furişez în camera ta. „Iubitule, împărţim patul. Dă-te mai încolo!” Şi emani atâta căldură şi mă strângi în braţe, mă sufoci.

Vreau să mai facem ceva. Mi-ai promis că privim stelele. Ne îmbrăcăm şi ieşim încet, încetişor din camera ta, apoi din casă. Eşti un copil la fel de nebun ca mine. Râdem de escapada pe care am făcut-o, şi ne aşezăm liniştiţi pe marginea fântânii din parc. Ridicăm privirile. Simt o briză oceanică şi privim stele. Mă uit în ochii tăi, sclipesc. Ai furat câteva mici luminiţe pentru a avea privirea mai specială, pentru a mă îndrăgosti de tine, din nou şi din nou, de fiecare dată când îţi privesc ochii. Ai furat mici părţi din Univers, şi pe toate le găsesc la tine. Ai furat până şi părţi din mine, ca eu, singură, să nu fiu întreagă. Să am nevoie de tine, să depind de tot ce însemni tu. Să găsesc jumătate din zâmbetul meu, jumătate din ochi, din caracter: jumătate din mine, totul deţinut de hoţul pe care-l iubesc.

Acel hoţ pentru care mi-aş da şi viaţa, pe care îl doresc mai presus de toate şi care mereu va fi omul sufletului meu, jumătate din mine.

Mereu vei avea un loc în mine, la fel şi eu voi sfârşi în tine.

 Ştefania Minia

Iubesc un vampir narcisist

        TE IUBESC

       

  





 Și DA, recunosc că TE IUBESC. Asta pentru că îmi lipsești, pentru că mă gândesc mereu la tine, chiar dacă ești de cealaltă parte a lumii. Pentru că aș trece orice barieră pentru tine. Dar astea, pentru că iubesc un....narcisist, iar actul tău de „iubire” este un act malefic de exorcizare a sentimentelor mele pozitive.
            Și trăiam atât de liniștită în lumea mea, până să te cunosc. Inima mea a început să bată pentru bărbatul șarmant și inteligent, imaginea bărbatului perfect, a bărbatului MEU.

Ștefania Minia

Citate

„Corpul duhnea a penicilină, a medicamente. Nici drogurile pure nu-i vindecaseră dorul și iubirea. Dar, fără ele nu putea trăi, așa că mirosea a penicilină în continuare.”                      

„Toamna reapare nostalgia.Vântul se joacă în părul meu și frunzele îmi colorează pașii. Iubesc mai mult, pentru că uit de mine. Visez pentru că îmi e dor, iar hibernarea mea consta în plecarea pe un alt tărâm. Unul din afara sferei realului.”  


„Am jucat teatru cu propria-mi viață. Am ales ca tu să fii cel fericit și eu să înfrunt uraganul. Pe mine m-a omorât o dată, în piesa de teatru, dar mai apoi am murit în realitate.”  

„- Îți poruncesc minte, nu mai compara!

  - Dar trecutul tău o cere. Și nu eu sunt cea care compară, ci inima ta. Eu sunt doar de-acord cu ea.

  - Inima mea?

  - Da. Nu mai ai nimic din puritatea acelei iubiri și îți e dor de ea.”    

• ......................................................................................................................................................................................

„Privește-te în oglindă. În oglinda sufletului meu. Acolo, adânc implantat, te afli tu.” 

• ......................................................................................................................................................................................

„Totul cere a fi uitat, dar nu se lasă trecut. Își lasă amprenta tot mai adânc, din nou și din nou.” 

Ștefania Minia

La multi ani!

7 August 2010

 A venit momentul pe care il asteptam in fiecare an. Nu si acum. Acum imi doream mai mult ca niciodata sa se opreasca timpul in loc, ca totul sa ramana inmarmurit in preajma mea, iar eu sa raman "boboc". Stiam ca voi avea alaturi persoane pe care le iubesc. Eram constienta ca viata mea prinsese contur. Traiam pentru mine si pentru prieteni, prin mine si prin ei, cu mine si cu ei. Desi era frumos, iar eu, sarbatorita, eram rasfatata serii,lipsea ceva. Lipseau acele brate care sa ma cuprinda si acele buze care sa ma sarute si dupa care tanjeam.Ah, si nimic nu era mai frumos, decat sa ii simt inima batand.                                

Frisca, Angelli, imbratisari,zambete, multi ochi mari, erau doar pentru mine. Si surprizele apar pe rand, mai putin una. Un zambet care imi lumina ziua. Dar a aparut. L-am simtit prin telefon cand imi spunea : " La multi ani!". Da, am simtit zambetul.                                                                                                                                                                                     

Am de spus doar: Multumesc pentru amintiri! 

Ştefania Minia

Noapte de vis,sau vis într-o noapte?

Noapte de vis,sau vis într-o noapte? 

Te apropii de mine şi îmi simţi pielea răcoroasă şi parfumată. Apoi mă iei de mijloc,mă tragi brutal spre tine, iar eu speriată,închid ochii. Mă săruţi, tremur.

Mă strângi puternic la pieptul tău pentru ca mai apoi să mă învălui în sărutări dulci care alunecă dinspre gât către umerii mei goi. Încerci o muşcătură uşoară a umărului meu pentru a mă provoca şi simţi în întregime.

Stau cu capul pe pieptul tău,îmbrăţişaţi şi îţi simt inima bătând tot mai puternic, iar respiraţia ta accelerează. Tandru şi iubitor, îţi treci mâna peste curbele corpului meu. Începi de sus, îmi mângâi şoldurile, iar mai apoi te joci cu degetele pe picioarele mele, gâdilându-mă. Şi pentru că ştii că mă topesc, îmi ridici uşor bluza şi mă săruţi pe pântecele rămas dezvelit, cu săruturi, mici şi multe.

În timp ce tu continui jocul seducţiei, eu tremur în braţele tale scoţând mici gemete de plăcere.

Şi îţi şoptesc să fii tandru, dulce, să îmi arăţi blândeţe. Mai ştii că vreau sinceritate. Nu te rog decât să fii calm şi iubitor, să oferi atingeri uşoare corpului meu pur şi fraged. Să încălzeşti uşor cu săruturi calde îngheţatele mele, palide buze care tremură sub efectul dulcilor, otrăvitoarelor tale atingeri, veninul împrăştiindu-se pe faţa mea albă care ia culori aspre, crude, roşiatice.

Şi continui, continui jocul seducţiei, iar corpul meu îngheţat de teamă este cuprins de o febră năucitoare. Strânge-mă tare în braţe să ştiu că nu e vis, să nu mă trezesc speriată în lipsa ta. Mă vezi aşa pierdută şi vrei să mă protejezi. Chiar simt nevoia unor braţe care să mă primească cu iubire. De ce ne-am oprit acum? Vezi că îmi este frică şi că alte forţe mă vor pură, mai vor copila din mine. Şi ştiu că pe tine tot asta te atrage: sensibilitatea, zâmbetul meu vesel, naivitatea de copilă şi bucuria cu care te primesc de fiecare dată lângă mine şi te iert.

Mi-au îngheţat iar picioarele. Mă acoperi grijuliu şi pleci, dar mă asiguri că te întorci. Şi nu mă minţi. Vii repede şi cu un ceai. Dar ai uitat, eu trebuie să plec. Şi aş vrea să mă ridic din căldurosul tău pat, dar somnul nu mă lasă. Aud doar nişte vorbe în depărtare:

– A adormit aici. Nu o mai trezim. Va fi bine. O aduce el mâine acasă. Staţi liniştiţi că e în siguranţă şi nu deranjează.

Apoi te întorci lângă mine şi tresar speriată. Oare visam, sau era real? Chiar trebuie să plec? Dar tu îmi spulberi orice teamă, orice nelămurire.

– Iubito, era mama. Rămâi la mine în pat şi în suflet. A vorbit cu ai tăi.

Te strâng puternic în braţe şi câteva lacrimi îmi alintă faţa. Aş vrea să pot opri timpul şi să fii mereu lângă mine.

Şi după ce îmbrac fericită un tricou de-al tău, îmi imaginez dimineaţa când mă voi trezi în braţele tale ca o soţie veselă. Dar spulber acest gând, încă mai e până la sosirea zorilor, mai e timp şi e doar al nostru.

Dumnezeule, câtă căldură emani, şi toată e doar pentru mine.

Adormim îmbrăţişaţi, iar eu mă simt iubită şi ocrotită. În miezul nopţii tresar uşor şi văd că nu dormi, mă priveşti cu atâta dragoste. Mă săruţi dulce şi îmi aminteşti că era doar un coşmar, că eşti lângă mine şi îmi veghezi somnul. Şi adormim iar îmbrăţişaţi până în zori când mama ta, grijulie, ne acoperă ca pe nişte mici copii, iar eu mă trezesc. Cât eşti de dulce şi dormi ca un puişor lângă mine. Îmi zâmbeşti în somn. Vreau să te sărut, s-a trezit zvăpăiata din mine. Te-aş chinui cu iubire, te-aş muşca încet. Of, dar dormi ca un înger de lumină. E doar 6:00 A.M. Mai avem timp. Mă cuibăresc iar în braţele tale, dar nu mă las până nu îţi fur un sărut. Buzele tale îl cer. Adorm fericită.

Şi cad în gol, în imensul abis al somnului şi nu mă trezesc decât în mijlocul zilei. Şi te văd cum vii cu micul dejun la pat. Micul dejun de la ora 12:00 P.M. Şi pe tavă mai aduci ceva. Când ai avut timp să faci toate aceste lucruri? E un trandafir alb, pur. Şi încă dorm. Mă îndrept către baie, dar găsesc pe jos petalele colorate ale trandafirilor. Şi le urmăresc, le urmăresc în tricoul tău, rochiţă pentru mine. Ajung în bucătărie şi un buchet imens de trandafiri de zăpadă mă aşteaptă. Vii pe furiş şi îmi acoperi ochii. Mai ai şi alte surprize? Apoi îmi apari în faţă cu inelul pe care ştiai că-l vreau. Dar ce se întâmplă? Suntem doar adolescenţi.

–E ziua ta, iubito.

Alături de tine am uitat chiar de propria-mi zi de naştere. Ai plănuit totul de aseară cu atâta perfecţiune. Şi acum începe o melodie lentă. Vrei să dansăm vals. În orbitoarea fericire, sufrageria se transformă într-o sală de mari ceremonii, iar tricoul tău pe mine deveni o frumoasă rochie graţioasă.

Şi cafeaua e mai dulce cu tine, iar mâncarea mai aromată. Dar astăzi plec, trebuie să plec. Nu dramatizăm, ne vedem deseară la petrecere, unde vor afla toţi despre noi. De abia acum, pentru că doar aşa târziu ne-am regăsit şi am devenit o inimă.

Şi cobor în faţa casei din maşina ta, atât de mândră pentru că îmi deschizi portiera. Fericirea de pe chip e pierdută în imensul buchet de trandafiri. Toţi ne privesc şi şuşotesc. Suntem atât de tineri. Mama şi tata ne primesc cu braţele larg deschise. Dar ne grăbim. Avem de organizat o petrecere; a mea, dar acum e a noastră. Ne vedem deseară.

–Te iubesc, copilo!

Ştefania Minia

Bun venit pe termen lung!

Bun venit pe termen lung!

10. Numărul care ne caracterizează. Nota. Ziua. Anul.

10. O zi cu atâtea semnificaţii.

Şi acum am emoţii, emoţii pentru doi oameni care mi-au fost alături.

Caut. E ceva pentru tine. Cadoul. Cadoul pentru că ai un an în plus şi totodată că pleci. De aici fiecare o ia pe alt drum, dar noi rămânem. Eu rămân mereu copila nebună, cu zâmbetul prea larg şi râsul pastelat, cea cu “părul voluminos”. Iar tu, vei rămâne ca mine, mereu acel copil care îmi lumina ziua, acel băiat cu ochii verzi, cel care îmi transforma lacrimile în zâmbet şi zâmbetul în râs.

Am promis că voi fi mereu acolo pentru tine. Pentru tine şi pentru alţii. Şi eram. După ce am ales cadoul, unul nebun, ca noi, am ajuns în sală.

Cu siguranţă eu eram cea care tremura mai puternic. Dar de ce eu? Pentru că mi-ai transmis toate emoţiile: mai bine în sală decât pe scenă. Şi mă chinuiam să stăpânesc lacrimi. Lacrimi pentru că pleacă cea mai bună prietenă, cea care m-a încurajat, şi lacrimi pentru cel mai bun prieten, care a readus copila în viaţa mea şi totodată ceva ce pierdusem demult. Şi tu erai în primul rând, iar în spate era Ana. Eu vă urmăream. Voiam să văd reacţii. Cum se simt ca absolvenţi şi cum întâmpină trecerea anilor de liceu? Ana, aşa cum e ea, stătea pe scaun, dar parcă ar fi sărit. Nu avea stare şi eu ştiam mai bine ca oricine acest lucru. Iar tu, întâmpinai acestea cum o faci mereu. Cu zâmbetul pe buze şi, ca acel copil nebun de care am amintit, scoţând limba. Tu, care figurai pe catalogul unei clase de absolvenţi şi totuşi, în interior erai doar un alt boboc cu gura mare.

“Uite-i acolo! Persoanele pentru care eşti astăzi, aici. Cei pe care îi iubeşti.” Am auzit asta din spate. Şi oricât aş stăpâni sentimente, au curs lacrimi pe care le-am ascuns de voi,  întorcând capul.

Şi uite-te pe scenă. Eşti acolo sus, arătând impecabil. Iar eu, jos, aplaud şi zâmbesc mândră. Alte lacrimi mă trădează şi din spate mai aud ceva ce îmi era adresat: “Zâmbeşti mândră ca o mămică, dar tremuri pentru el. Nu plânge!”

Furioasă, mă întorc şi dau răspunsul colegei mele foarte vesele: “Da! Vreau să te văd pe tine la anul!”

Şi uite-l la poza de grup. “Piticul meu” îşi strecoară faţa acolo printre atâţia alţi absolvenţi.

S-a dus momentul tău de glorie, dar tot primul pe lista tuturor rămâi.

În nebunia din sală, aud versuri care mă sufocă: “ We remember all the times we had together; We will still be friends forever”. Atunci nu am mai putut opri lacrimile. Am fugit la baie pentru a-mi umezi faţa. Apa ascunde apa. Şi mă întorc roşie în sală, dar cobor iar, de această dată pentru că m-ai chemat tu. A venit momentul să îţi văd o altă reacţie.

Încercam din răsputeri să ascund tremurul în braţele tale, dar şi lacrimile. Tot tu m-ai făcut să zâmbesc. De abia atunci puteam conştientiza că destinul e cel care mă desparte de persoana în care am cea mai multă încredere. Eram hotărâtă să mă pun în calea lui, iar noi să rămânem aceiaşi prieteni şi peste ani.

Şi acum trebuia să mă întorc în sală pentru a mai fi alături de o persoană. În faţa ei nu îmi puteam ascunde lacrimile. Prietena mea, şefa de promoţie, persoana mică cu sufletul mare. Am plâns în braţele ei şi pentru plecarea ta.

În ciuda omului care de multe ori mă enerva groaznic, pentru mine rămâneai la fel. Acelaşi bărbat în acte şi copil în prezenţa mea, acelaşi nebun care nu are timp niciodată, care uită să mă sune, sau să mă mai caute, dar al cărui zâmbet mă face să-l iert şi să îmi treacă supărarea. Un copil care se întoarce mereu la mine, mămica lui, cu jucăriile şi hăinuţele murdare. Da, tu eşti. Mereu tu ai fost.

Ajunsă acasă, lacrimi mai mari mi-au atins faţa. Ştiu. Credeai că nu vei afla vreodată ce gândeşte o fată. Ei bine, uite-te atent. Nu vei mai avea parte de atâta sinceritate, ci doar din partea mea. Ştii tu, excesele mele de sinceritate.

Îmi era frică să gândesc în viitor. Din păcate, acum trebuia să fac asta. Acum drumurile noastre se despărţeau. Te vedeam peste ani, cu un copilaş de mână. Un copil, cu un copil. Şi lacrimile îmi loveau faţa mai puternic. Ştiam că într-un târziu, te vei maturiza, dar îmi e teamă şi acum să accept că odată cu trecerea anilor, ne vom reîntâlni şi nu va mai fi decât amintirea primului an de liceu şi totodată, anul când ai apărut în viaţa mea. Adultul care m-a învăţat să fiu iar copil. Aveai şi tu nevoie de asta.

Îţi aminteşti prima conversaţie ? Iunie, august, iunie, august, cireşe tu, iar eu, ce fructe spuneam ?

Ştii că îmi plac cireşele, dar mândria mea e mare. Află acum, iubesc august, dar şi iunie. Iubesc şi ploile din iunie şi serile calde şi dragostea ce pluteşte în aer. Doar nu te aşteptai să-ţi spun? Ai stricat tu totul! Să ajung să cedez în faţa ta? Mă consideram atât de încăpăţânată, până să realizez ce am lângă mine. Uite şi copilul care a pus capăt încăpăţânării mele exagerate.

Copilul teribil care nu doarme niciodată şi îmi bagă şi mie scobitori în ochi dacă încerc să fac asta cât timp îl am în vizită în viaţa mea. Dar recunosc un pic jenată că mă bucur să îl văd.

Ce bine c-ai venit! Nu mai pleci!

Ştefania Minia