MINIA ȘTEFANIA-MĂDĂLINA

3 în 1

Încep DIRECT !

Prefer cariera mai mult decât iubirea. De ce? FĂRĂ SUPĂRARE! Bărbații rămân niște ființe greu de înțeles, ființe ipocrite, misogine. Mai pe românește: De ce dracului să plâng, în loc să mai lucrez la reputația numelui meu? Asta a sunat materialist. Și, totuși, de ce dracului să iubesc? Îl iubesc pe el, nu e al meu. EU NU VOI ÎNVĂȚA SĂ IUBESC. Vreau ceva la prima vedere. AM. Vreau ceva să fie intens. AM. Vreau să fie împărtaășită. NU AM.

Ehe, vreau multe, și da, dacă întrebați, SUNT MÂNDRĂ de numele meu.

„Coroană”, „ghirlandă”, nume care reprezintă laurii aduși învingătorilor. ÎNVINGĂTOARE: de când m-am născut până azi, și de azi înainte și mai mult.

Să mai zic ceva despre mine, că tot nu am o prezentare: sunt arogantă, foarte încăpățânată, uneori naivă, dar foarte veselă, zâmbăreață și la fel de sinceră și loială.

Am defecte ca orice om, dar de atât de multe ori sunt mândră de ele: NU ÎMI CALC PE ORGOLIU și NICIODATĂ nu voi fi în umbra nimănui. Știu să ies și din „căcat”, tot strălucind ca diamantul.

Despre MĂDĂLINA, nu știu ce să zic. Are amintirile copilăriei. Mădălina e copilul care mă ghidează. ȘTEFANIA e scriitoarea, fata care știe ce vrea de la viață, mereu îndrăgostită, dar și femeia puternică. Iar MINIA e numele ce-l duc mai departe, independentă și mândră de el. Pentru tata și pentru unchiul meu MINEA DAN.

Stați așa, suntem rude. Minea și Minia suntem, doar o mică greșeală a fost strecurată în certificatul de naștere al tatălui meu. De asta eu sunt MINIA și nu MINEA. Ah, asta mă face unică și responsabilă să nu fac numele de râs. Să păstrez tradiția familiei, în ciuda faptului că-s singurul războinic de sex feminin.

Ar trebui să mă descriu și fizic. De ce? Fiindcă în lumea noastră imaginea contează. Înaltă: destul. Picioare lungi cum adoră bărbații. Checked. Hai că am fost provocator de amuzantă cu asta. Vreți și lungimea?  OK. 1,10 m, doar picioarele. :))

Domn profesor de desen îmi spunea că nu îmi încap „stixurile” în bancă, de altfel că am compasul mare și că i-ar plăcea să mă vadă conducând un „Matiz”, cu siguranță de pe bancheta din spate.  M-a desenat până și pe tabla și zice că scârțâi când râd.

Am în total cam 1,73m. Doamne să mai cresc! (Sunt cam nesătulă, se pare.) Mereu îmi iau tocurile în așa fel încât să nu depășesc niciodată înălțimea de 1,80m. Asta se va schimba în viitor, presimt. Am părul lung, de culoarea ciocolatei, dar de multe ori cu reflexii aurii sau roșcate. Eram blondă când eram micuță și aveam și ochii albaștri, dar s-au închis toate la culoare :)) Ochii nu îi am verzi ca tata, părul meu nu mai e blond, nu am nici 1,50 m înălțime ca mama, nici cât tata, dar nici media dintre ei. Semăn cu străbunicul. Cea mai slabă din familie și cea mai înaltă. UN STÂLP.

Nu am timp de prea multe chestii, deși aș face canto, teatru, aș face și desen,(poate așa duc tradiția familiei mai departe), aș continua și cu modelingul, și, totuși, nu fac asta. Doar scriu și citesc. Și iau interviuri banale și mai scriu mici articole pentru tot felul de proiecte..și..mai fac și poze.

Sunt multe de zis, e o viață întreagă de om. Un om deloc leneș, care are cu ce se mândri și de asta am de mulțumit oamenilor ce mi-au fost alături și totodată „Salvați Copiii”, pentru că acolo m-am format ca om, înainte de a fi copil, acolo am învățat să fiu sinceră și să pun piciorul în prag. Acolo am învățat să iubesc și să trăiesc clipa.

Orice descriere ar suna oricum prostesc. Se poate ajunge dintr-o extremă în alta foarte ușor. De la cuvinte prostești, la aroganță, la modestie și mulțumiri. De la ceva ce ne descrie pe moment și ceva ce peste 3 luni nu mai are relevanță. Asta sunt, asta suntem toți.

ȘTEFANIA MINIA