marți, 3 august 2010

Noapte de vis,sau vis într-o noapte?


Noapte de vis,sau vis într-o noapte? 



Te apropii de mine şi îmi simţi pielea răcoroasă şi parfumată. Apoi mă iei de mijloc,mă tragi brutal spre tine, iar eu speriată,închid ochii. Mă săruţi, tremur.
Mă strângi puternic la pieptul tău pentru ca mai apoi să mă învălui în sărutări dulci care alunecă dinspre gât către umerii mei goi. Încerci o muşcătură uşoară a umărului meu pentru a mă provoca şi simţi în întregime.
Stau cu capul pe pieptul tău,îmbrăţişaţi şi îţi simt inima bătând tot mai puternic, iar respiraţia ta accelerează. Tandru şi iubitor, îţi treci mâna peste curbele corpului meu. Începi de sus, îmi mângâi şoldurile, iar mai apoi te joci cu degetele pe picioarele mele, gâdilându-mă. Şi pentru că ştii că mă topesc, îmi ridici uşor bluza şi mă săruţi pe pântecele rămas dezvelit, cu săruturi, mici şi multe.
În timp ce tu continui jocul seducţiei, eu tremur în braţele tale scoţând mici gemete de plăcere.
Şi îţi şoptesc să fii tandru, dulce, să îmi arăţi blândeţe. Mai ştii că vreau sinceritate. Nu te rog decât să fii calm şi iubitor, să oferi atingeri uşoare corpului meu pur şi fraged. Să încălzeşti uşor cu săruturi calde îngheţatele mele, palide buze care tremură sub efectul dulcilor, otrăvitoarelor tale atingeri, veninul împrăştiindu-se pe faţa mea albă care ia culori aspre, crude, roşiatice.
Şi continui, continui jocul seducţiei, iar corpul meu îngheţat de teamă este cuprins de o febră năucitoare. Strânge-mă tare în braţe să ştiu că nu e vis, să nu mă trezesc speriată în lipsa ta. Mă vezi aşa pierdută şi vrei să mă protejezi. Chiar simt nevoia unor braţe care să mă primească cu iubire. De ce ne-am oprit acum? Vezi că îmi este frică şi că alte forţe mă vor pură, mai vor copila din mine. Şi ştiu că pe tine tot asta te atrage: sensibilitatea, zâmbetul meu vesel, naivitatea de copilă şi bucuria cu care te primesc de fiecare dată lângă mine şi te iert.
Mi-au îngheţat iar picioarele. Mă acoperi grijuliu şi pleci, dar mă asiguri că te întorci. Şi nu mă minţi. Vii repede şi cu un ceai. Dar ai uitat, eu trebuie să plec. Şi aş vrea să mă ridic din căldurosul tău pat, dar somnul nu mă lasă. Aud doar nişte vorbe în depărtare:
– A adormit aici. Nu o mai trezim. Va fi bine. O aduce el mâine acasă. Staţi liniştiţi că e în siguranţă şi nu deranjează.
Apoi te întorci lângă mine şi tresar speriată. Oare visam, sau era real? Chiar trebuie să plec? Dar tu îmi spulberi orice teamă, orice nelămurire.
– Iubito, era mama. Rămâi la mine în pat şi în suflet. A vorbit cu ai tăi.
Te strâng puternic în braţe şi câteva lacrimi îmi alintă faţa. Aş vrea să pot opri timpul şi să fii mereu lângă mine.
Şi după ce îmbrac fericită un tricou de-al tău, îmi imaginez dimineaţa când mă voi trezi în braţele tale ca o soţie veselă. Dar spulber acest gând, încă mai e până la sosirea zorilor, mai e timp şi e doar al nostru.
Dumnezeule, câtă căldură emani, şi toată e doar pentru mine.
Adormim îmbrăţişaţi, iar eu mă simt iubită şi ocrotită. În miezul nopţii tresar uşor şi văd că nu dormi, mă priveşti cu atâta dragoste. Mă săruţi dulce şi îmi aminteşti că era doar un coşmar, că eşti lângă mine şi îmi veghezi somnul. Şi adormim iar îmbrăţişaţi până în zori când mama ta, grijulie, ne acoperă ca pe nişte mici copii, iar eu mă trezesc. Cât eşti de dulce şi dormi ca un puişor lângă mine. Îmi zâmbeşti în somn. Vreau să te sărut, s-a trezit zvăpăiata din mine. Te-aş chinui cu iubire, te-aş muşca încet. Of, dar dormi ca un înger de lumină. E doar 6:00 A.M. Mai avem timp. Mă cuibăresc iar în braţele tale, dar nu mă las până nu îţi fur un sărut. Buzele tale îl cer. Adorm fericită.
Şi cad în gol, în imensul abis al somnului şi nu mă trezesc decât în mijlocul zilei. Şi te văd cum vii cu micul dejun la pat. Micul dejun de la ora 12:00 P.M. Şi pe tavă mai aduci ceva. Când ai avut timp să faci toate aceste lucruri? E un trandafir alb, pur. Şi încă dorm. Mă îndrept către baie, dar găsesc pe jos petalele colorate ale trandafirilor. Şi le urmăresc, le urmăresc în tricoul tău, rochiţă pentru mine. Ajung în bucătărie şi un buchet imens de trandafiri de zăpadă mă aşteaptă. Vii pe furiş şi îmi acoperi ochii. Mai ai şi alte surprize? Apoi îmi apari în faţă cu inelul pe care ştiai că-l vreau. Dar ce se întâmplă? Suntem doar adolescenţi.
–E ziua ta, iubito.
Alături de tine am uitat chiar de propria-mi zi de naştere. Ai plănuit totul de aseară cu atâta perfecţiune. Şi acum începe o melodie lentă. Vrei să dansăm vals. În orbitoarea fericire, sufrageria se transformă într-o sală de mari ceremonii, iar tricoul tău pe mine deveni o frumoasă rochie graţioasă.
Şi cafeaua e mai dulce cu tine, iar mâncarea mai aromată. Dar astăzi plec, trebuie să plec. Nu dramatizăm, ne vedem deseară la petrecere, unde vor afla toţi despre noi. De abia acum, pentru că doar aşa târziu ne-am regăsit şi am devenit o inimă.
Şi cobor în faţa casei din maşina ta, atât de mândră pentru că îmi deschizi portiera. Fericirea de pe chip e pierdută în imensul buchet de trandafiri. Toţi ne privesc şi şuşotesc. Suntem atât de tineri. Mama şi tata ne primesc cu braţele larg deschise. Dar ne grăbim. Avem de organizat o petrecere; a mea, dar acum e a noastră. Ne vedem deseară.
–Te iubesc, copilo!

4 comentarii:

  1. Am citit textul si chiar se observa ca ai scris din suflet. Mereu lucrurile ce le scri din suflet devin arta. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  2. cand ma gandesc...
    ca opera asta a fost scrisa pentru cineva
    cineva foarte special pentru tine :>
    si apoi a aparut celalalt el
    si i-ai adresat-o lui
    sau si-a insusit-o singur
    si mi se pare neplacut
    pentru ca nu mai are acelasi farmec
    dar tin minte prima data cand am citit-o
    am fost uimita
    si tu abia asteptai sa-mi vezi reactia :))
    mai ales cand te gandeai..
    dupa bal..
    vei merge la el, cu el
    veti sta impreuna putin
    iar eu imi voi face griji :))
    dar a fost frumos
    sper sa tot apara in continuare publicatii :>
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu si-a insusit-o nimeni si nici nu i-am dedicat-o nimanui. E doar a LUI pentru totdeauna. Ti-ai facut tu griji si cand ti-am zis din baie sa nu suni ca [...] stii tu:))

    RăspundețiȘtergere