La multi ani!

7 August 2010

 A venit momentul pe care il asteptam in fiecare an. Nu si acum. Acum imi doream mai mult ca niciodata sa se opreasca timpul in loc, ca totul sa ramana inmarmurit in preajma mea, iar eu sa raman "boboc". Stiam ca voi avea alaturi persoane pe care le iubesc. Eram constienta ca viata mea prinsese contur. Traiam pentru mine si pentru prieteni, prin mine si prin ei, cu mine si cu ei. Desi era frumos, iar eu, sarbatorita, eram rasfatata serii,lipsea ceva. Lipseau acele brate care sa ma cuprinda si acele buze care sa ma sarute si dupa care tanjeam.Ah, si nimic nu era mai frumos, decat sa ii simt inima batand.                                

Frisca, Angelli, imbratisari,zambete, multi ochi mari, erau doar pentru mine. Si surprizele apar pe rand, mai putin una. Un zambet care imi lumina ziua. Dar a aparut. L-am simtit prin telefon cand imi spunea : " La multi ani!". Da, am simtit zambetul.                                                                                                                                                                                     

Am de spus doar: Multumesc pentru amintiri! 

Ştefania Minia

Noapte de vis,sau vis într-o noapte?

Noapte de vis,sau vis într-o noapte? 

Te apropii de mine şi îmi simţi pielea răcoroasă şi parfumată. Apoi mă iei de mijloc,mă tragi brutal spre tine, iar eu speriată,închid ochii. Mă săruţi, tremur.

Mă strângi puternic la pieptul tău pentru ca mai apoi să mă învălui în sărutări dulci care alunecă dinspre gât către umerii mei goi. Încerci o muşcătură uşoară a umărului meu pentru a mă provoca şi simţi în întregime.

Stau cu capul pe pieptul tău,îmbrăţişaţi şi îţi simt inima bătând tot mai puternic, iar respiraţia ta accelerează. Tandru şi iubitor, îţi treci mâna peste curbele corpului meu. Începi de sus, îmi mângâi şoldurile, iar mai apoi te joci cu degetele pe picioarele mele, gâdilându-mă. Şi pentru că ştii că mă topesc, îmi ridici uşor bluza şi mă săruţi pe pântecele rămas dezvelit, cu săruturi, mici şi multe.

În timp ce tu continui jocul seducţiei, eu tremur în braţele tale scoţând mici gemete de plăcere.

Şi îţi şoptesc să fii tandru, dulce, să îmi arăţi blândeţe. Mai ştii că vreau sinceritate. Nu te rog decât să fii calm şi iubitor, să oferi atingeri uşoare corpului meu pur şi fraged. Să încălzeşti uşor cu săruturi calde îngheţatele mele, palide buze care tremură sub efectul dulcilor, otrăvitoarelor tale atingeri, veninul împrăştiindu-se pe faţa mea albă care ia culori aspre, crude, roşiatice.

Şi continui, continui jocul seducţiei, iar corpul meu îngheţat de teamă este cuprins de o febră năucitoare. Strânge-mă tare în braţe să ştiu că nu e vis, să nu mă trezesc speriată în lipsa ta. Mă vezi aşa pierdută şi vrei să mă protejezi. Chiar simt nevoia unor braţe care să mă primească cu iubire. De ce ne-am oprit acum? Vezi că îmi este frică şi că alte forţe mă vor pură, mai vor copila din mine. Şi ştiu că pe tine tot asta te atrage: sensibilitatea, zâmbetul meu vesel, naivitatea de copilă şi bucuria cu care te primesc de fiecare dată lângă mine şi te iert.

Mi-au îngheţat iar picioarele. Mă acoperi grijuliu şi pleci, dar mă asiguri că te întorci. Şi nu mă minţi. Vii repede şi cu un ceai. Dar ai uitat, eu trebuie să plec. Şi aş vrea să mă ridic din căldurosul tău pat, dar somnul nu mă lasă. Aud doar nişte vorbe în depărtare:

– A adormit aici. Nu o mai trezim. Va fi bine. O aduce el mâine acasă. Staţi liniştiţi că e în siguranţă şi nu deranjează.

Apoi te întorci lângă mine şi tresar speriată. Oare visam, sau era real? Chiar trebuie să plec? Dar tu îmi spulberi orice teamă, orice nelămurire.

– Iubito, era mama. Rămâi la mine în pat şi în suflet. A vorbit cu ai tăi.

Te strâng puternic în braţe şi câteva lacrimi îmi alintă faţa. Aş vrea să pot opri timpul şi să fii mereu lângă mine.

Şi după ce îmbrac fericită un tricou de-al tău, îmi imaginez dimineaţa când mă voi trezi în braţele tale ca o soţie veselă. Dar spulber acest gând, încă mai e până la sosirea zorilor, mai e timp şi e doar al nostru.

Dumnezeule, câtă căldură emani, şi toată e doar pentru mine.

Adormim îmbrăţişaţi, iar eu mă simt iubită şi ocrotită. În miezul nopţii tresar uşor şi văd că nu dormi, mă priveşti cu atâta dragoste. Mă săruţi dulce şi îmi aminteşti că era doar un coşmar, că eşti lângă mine şi îmi veghezi somnul. Şi adormim iar îmbrăţişaţi până în zori când mama ta, grijulie, ne acoperă ca pe nişte mici copii, iar eu mă trezesc. Cât eşti de dulce şi dormi ca un puişor lângă mine. Îmi zâmbeşti în somn. Vreau să te sărut, s-a trezit zvăpăiata din mine. Te-aş chinui cu iubire, te-aş muşca încet. Of, dar dormi ca un înger de lumină. E doar 6:00 A.M. Mai avem timp. Mă cuibăresc iar în braţele tale, dar nu mă las până nu îţi fur un sărut. Buzele tale îl cer. Adorm fericită.

Şi cad în gol, în imensul abis al somnului şi nu mă trezesc decât în mijlocul zilei. Şi te văd cum vii cu micul dejun la pat. Micul dejun de la ora 12:00 P.M. Şi pe tavă mai aduci ceva. Când ai avut timp să faci toate aceste lucruri? E un trandafir alb, pur. Şi încă dorm. Mă îndrept către baie, dar găsesc pe jos petalele colorate ale trandafirilor. Şi le urmăresc, le urmăresc în tricoul tău, rochiţă pentru mine. Ajung în bucătărie şi un buchet imens de trandafiri de zăpadă mă aşteaptă. Vii pe furiş şi îmi acoperi ochii. Mai ai şi alte surprize? Apoi îmi apari în faţă cu inelul pe care ştiai că-l vreau. Dar ce se întâmplă? Suntem doar adolescenţi.

–E ziua ta, iubito.

Alături de tine am uitat chiar de propria-mi zi de naştere. Ai plănuit totul de aseară cu atâta perfecţiune. Şi acum începe o melodie lentă. Vrei să dansăm vals. În orbitoarea fericire, sufrageria se transformă într-o sală de mari ceremonii, iar tricoul tău pe mine deveni o frumoasă rochie graţioasă.

Şi cafeaua e mai dulce cu tine, iar mâncarea mai aromată. Dar astăzi plec, trebuie să plec. Nu dramatizăm, ne vedem deseară la petrecere, unde vor afla toţi despre noi. De abia acum, pentru că doar aşa târziu ne-am regăsit şi am devenit o inimă.

Şi cobor în faţa casei din maşina ta, atât de mândră pentru că îmi deschizi portiera. Fericirea de pe chip e pierdută în imensul buchet de trandafiri. Toţi ne privesc şi şuşotesc. Suntem atât de tineri. Mama şi tata ne primesc cu braţele larg deschise. Dar ne grăbim. Avem de organizat o petrecere; a mea, dar acum e a noastră. Ne vedem deseară.

–Te iubesc, copilo!

Ştefania Minia

Bun venit pe termen lung!

Bun venit pe termen lung!

10. Numărul care ne caracterizează. Nota. Ziua. Anul.

10. O zi cu atâtea semnificaţii.

Şi acum am emoţii, emoţii pentru doi oameni care mi-au fost alături.

Caut. E ceva pentru tine. Cadoul. Cadoul pentru că ai un an în plus şi totodată că pleci. De aici fiecare o ia pe alt drum, dar noi rămânem. Eu rămân mereu copila nebună, cu zâmbetul prea larg şi râsul pastelat, cea cu “părul voluminos”. Iar tu, vei rămâne ca mine, mereu acel copil care îmi lumina ziua, acel băiat cu ochii verzi, cel care îmi transforma lacrimile în zâmbet şi zâmbetul în râs.

Am promis că voi fi mereu acolo pentru tine. Pentru tine şi pentru alţii. Şi eram. După ce am ales cadoul, unul nebun, ca noi, am ajuns în sală.

Cu siguranţă eu eram cea care tremura mai puternic. Dar de ce eu? Pentru că mi-ai transmis toate emoţiile: mai bine în sală decât pe scenă. Şi mă chinuiam să stăpânesc lacrimi. Lacrimi pentru că pleacă cea mai bună prietenă, cea care m-a încurajat, şi lacrimi pentru cel mai bun prieten, care a readus copila în viaţa mea şi totodată ceva ce pierdusem demult. Şi tu erai în primul rând, iar în spate era Ana. Eu vă urmăream. Voiam să văd reacţii. Cum se simt ca absolvenţi şi cum întâmpină trecerea anilor de liceu? Ana, aşa cum e ea, stătea pe scaun, dar parcă ar fi sărit. Nu avea stare şi eu ştiam mai bine ca oricine acest lucru. Iar tu, întâmpinai acestea cum o faci mereu. Cu zâmbetul pe buze şi, ca acel copil nebun de care am amintit, scoţând limba. Tu, care figurai pe catalogul unei clase de absolvenţi şi totuşi, în interior erai doar un alt boboc cu gura mare.

“Uite-i acolo! Persoanele pentru care eşti astăzi, aici. Cei pe care îi iubeşti.” Am auzit asta din spate. Şi oricât aş stăpâni sentimente, au curs lacrimi pe care le-am ascuns de voi,  întorcând capul.

Şi uite-te pe scenă. Eşti acolo sus, arătând impecabil. Iar eu, jos, aplaud şi zâmbesc mândră. Alte lacrimi mă trădează şi din spate mai aud ceva ce îmi era adresat: “Zâmbeşti mândră ca o mămică, dar tremuri pentru el. Nu plânge!”

Furioasă, mă întorc şi dau răspunsul colegei mele foarte vesele: “Da! Vreau să te văd pe tine la anul!”

Şi uite-l la poza de grup. “Piticul meu” îşi strecoară faţa acolo printre atâţia alţi absolvenţi.

S-a dus momentul tău de glorie, dar tot primul pe lista tuturor rămâi.

În nebunia din sală, aud versuri care mă sufocă: “ We remember all the times we had together; We will still be friends forever”. Atunci nu am mai putut opri lacrimile. Am fugit la baie pentru a-mi umezi faţa. Apa ascunde apa. Şi mă întorc roşie în sală, dar cobor iar, de această dată pentru că m-ai chemat tu. A venit momentul să îţi văd o altă reacţie.

Încercam din răsputeri să ascund tremurul în braţele tale, dar şi lacrimile. Tot tu m-ai făcut să zâmbesc. De abia atunci puteam conştientiza că destinul e cel care mă desparte de persoana în care am cea mai multă încredere. Eram hotărâtă să mă pun în calea lui, iar noi să rămânem aceiaşi prieteni şi peste ani.

Şi acum trebuia să mă întorc în sală pentru a mai fi alături de o persoană. În faţa ei nu îmi puteam ascunde lacrimile. Prietena mea, şefa de promoţie, persoana mică cu sufletul mare. Am plâns în braţele ei şi pentru plecarea ta.

În ciuda omului care de multe ori mă enerva groaznic, pentru mine rămâneai la fel. Acelaşi bărbat în acte şi copil în prezenţa mea, acelaşi nebun care nu are timp niciodată, care uită să mă sune, sau să mă mai caute, dar al cărui zâmbet mă face să-l iert şi să îmi treacă supărarea. Un copil care se întoarce mereu la mine, mămica lui, cu jucăriile şi hăinuţele murdare. Da, tu eşti. Mereu tu ai fost.

Ajunsă acasă, lacrimi mai mari mi-au atins faţa. Ştiu. Credeai că nu vei afla vreodată ce gândeşte o fată. Ei bine, uite-te atent. Nu vei mai avea parte de atâta sinceritate, ci doar din partea mea. Ştii tu, excesele mele de sinceritate.

Îmi era frică să gândesc în viitor. Din păcate, acum trebuia să fac asta. Acum drumurile noastre se despărţeau. Te vedeam peste ani, cu un copilaş de mână. Un copil, cu un copil. Şi lacrimile îmi loveau faţa mai puternic. Ştiam că într-un târziu, te vei maturiza, dar îmi e teamă şi acum să accept că odată cu trecerea anilor, ne vom reîntâlni şi nu va mai fi decât amintirea primului an de liceu şi totodată, anul când ai apărut în viaţa mea. Adultul care m-a învăţat să fiu iar copil. Aveai şi tu nevoie de asta.

Îţi aminteşti prima conversaţie ? Iunie, august, iunie, august, cireşe tu, iar eu, ce fructe spuneam ?

Ştii că îmi plac cireşele, dar mândria mea e mare. Află acum, iubesc august, dar şi iunie. Iubesc şi ploile din iunie şi serile calde şi dragostea ce pluteşte în aer. Doar nu te aşteptai să-ţi spun? Ai stricat tu totul! Să ajung să cedez în faţa ta? Mă consideram atât de încăpăţânată, până să realizez ce am lângă mine. Uite şi copilul care a pus capăt încăpăţânării mele exagerate.

Copilul teribil care nu doarme niciodată şi îmi bagă şi mie scobitori în ochi dacă încerc să fac asta cât timp îl am în vizită în viaţa mea. Dar recunosc un pic jenată că mă bucur să îl văd.

Ce bine c-ai venit! Nu mai pleci!

Ştefania Minia